Lucrătorii vamali din cadrul
biroului vamal Otopeni Călători au efectuat un control amănunţit
corporal al cetăţeanului şi al bagajelor de cală. Ei au descoperit asupra lui Marius M. 20.000 dolari
dolari şi 2.000 euro, sume nedeclarate, care depăşeau plafonul de
10.000 euro prevăzut pentru numerar nedeclarat. Autoritatea vamală a sancţionat
contravenţional cetăţeanul în cauză cu o amendă în valoare de 3.000
lei, conform prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal
al României.
Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole
susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 50.000 lei
(12.000 euro). Vameşii au efectuat un control amănunţit
asupra unui container sosit din China cu destinaţie finală România.
În urma controlului vamal, au fost descoperite 6.000 de pile unghii
purtând semnul figurativ al firmei Max Factor, mărfuri susceptibile a
aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii
respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul
produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la
aproximativ 50.400 lei (12.000 euro).