După 41 de victorii în 51 de jocuri, Vivi Răchită a fost dat afară de la FC Ploieşti. În 2008, Răchită a vrut să demisioneze din cauza preşedintelui Ştefan Chiţu, însă cererea nu i-a fost acceptată de patronul Ioan Nicolae.
"La un Comitet Director a lovit un jucător de faţă cu mine, iar eu am luat atitudine mi se pare normal", a declarat Valeriu Răchită.
Hârtia în care Răchită îşi prezenta demisia a fost scoasă din sertar
după o jumătate de an şi dusă la Federaţie. Răchită nu va primi astfel
niciun ban, pentru că din acel act reiese că nu a fost dat afară, ci
şi-a dat demisia.
"Erau învăţaţi cu un antrenor care să fie umil, mai
docil, care să le spună cât de frumoşi sunt şi ce frumos se îmbracă dar
să nu se priceapă la fotbal", a mai spus Răchită.