"Eu şi Gigi Becali şi tânărul doctor Ciprian Tănăsescu vom apăra interesul naţional acolo (în Parlamentul European - n.red.). Spunea domnul ministru că există nişte europarlamentari olandezi care fac declaraţii inacceptabile şi şocante. Eu i-am spus că tocmai de-aia e bine să fiu eu acolo, cu Gigi Becali şi, în general, naţionaliştii români. Noi avem ac de cojocul lor şi le vom răspunde cu aceeaşi monedă", a declarat Vadim Tudor după întâlnirea care a avut loc la sediul Ministerului de Externe.
Vadim Tudor se referă la repetatele declaraţii ale lui Geert Wilders,
liderul unui partid olandez de extremă-dreapta, islamofob, care însă a
reuşit să obţină patru mandate în noul legislativ european. Wilders
susţine că ar trebui ca România şi Bulgaria să nu mai fie membre ale
Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte criza economică, aflată pe agenda de discuţii cu ministrul, Vadim Tudor s-a arătat încrezător. "Sunt optimist şi sunt convins că pe măsură ce o să reuşim să stăvilim criza şi să facem să funcţioneze economia reală, o să avem şi rezultatele scontate", a declarat preşedintele PRM.
Vadim Tudor a spus că nu are de gând să petreacă prea mult timp la Strasbourg, mai ales că va sta la hotel, nepunându-şi problema achiziţionării unei locuinţe acolo.
"Această
problemă va fi rezolvată de consilierii mei. Eu nu îmi cumpăr
apartament sau casă acolo, pentru că nu îmi permit, nu am fondurile
necesare. De altfel, nici nu voi sta foarte mult acolo, că este an
electoral şi aici este bătălia cea mare. O să stau într-un hotel din
Strasbourg. O să mă duc apoi la Paris şi la Londra, unde am treabă,
începem o activitate internaţională rodnică în interes naţional. Indiferent de culoarea politică, noi trebuie să apărăm interesul
naţional", a subliniat Vadim Tudor.