Potrivit site-ului inpolitics niciun afacerist nu și-a manifestat până acum disponibilitatea de a finanța partidul lui Vadim Tudor.
Conform unor surse din partid, fondul de campanie existent este de zero lei, zero bani și nici perspective să apară ceva la orizont nu prea sunt, deși PRM stă bine în sondaje.
Se pare că au existat câteva oferte de sponsorizare, dar au fost refuzate de conducerea partidului, pentru că veneau, se pare, din partea unor personaje relativ dubioase, iar Vadim nu a dorit să riște.
Pentru că nu există bani, Vadim nu își va permite consilieri și strategi de campanie, nu are posibilitatea comandării unor sondaje de lucru și se află chiar în incapacitatea de a forma un staff de campanie, aidoma celorlalți contracandidați ai săi.
O variantă ar fi fost desemnarea ca șef de campanie a europarlamentarului Ciprian Tănăsescu, dar acesta a suferit recent un infarct și starea fizică nu îi permite expunerea la stresul electoral.
Nu se știe nici câte afișe și bannere vor putea fi tipărite, iar de apariții televizate nici nu se pune problema, dacă se va menține sistemul cu plată de la ultimele alegeri.
În aceste condiții, singurele variante ale lui Vadim sunt deplasările electorale, cu un staff restrâns, prin țară, adică o campanie tip om la om. De asemenea, pentru că problema banilor, a oamenilor și a logisticii este insurmontabilă, PRM este primul partid care a declanșat strângerea de semnături pentru a susține candidatura prezidențială a liderului, tocmai pentru a avea un timp cât mai lung la dispoziție.