Bistriţenii sunt de acord cu vaccinarea împotriva virusului AH1N1.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că vaccinul împotriva virusului AH1N1 va fi suficient pentru vaccinarea tuturor categoriilor de pacienţi. A treia tranşă de vaccin va ajunge la Bistriţa în luna februarie şi vor fi vaccinate circa 4.000 de persoane.
În cazul în care vaccinul nu va fi suficient în Bistriţa-Năsăud, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că vor continua prin administrarea vaccinului gripal sezonier.
Primii vaccinaţi împotriva virusului AH1N1 vor fi elevii şcolilor de postliceală şi elevii cu vârstă mai mare de 16 ani. Şi personalul medical din cabinete va fi vaccinat împotriva noii gripe, precum şi angajaţii serviciilor speciale din MAI.
Prima tranşă de vaccinare se va face până în data de 11 decembrie şi vor fi folosite 11,450 de doze de vaccin. Cea de-a doua tranşă de vaccinare va începe în data de 1 ianuarie, şi vor fi vaccinaţi circa 8000 de bistriţeni, în timp ce cea de-a treia tranşă de vaccinare va fi în luna februarie, când vor ajunge la Bistriţa circa 3000 de doze de vaccin.
Potrivit Direcţiei de sănătate Publică Bistriţa-Năsăud vaccinurile împotriva virusului AH1N1 sunt suficiente pentru moment, dar dacă în cea de-a treia transă nu vor fi distribuite cele 3000 de doze solicitate, vaccinarea se va face cu vaccinul împotriva gripei sezoniere.