Usain Bolt a devenit cel mai rapid atlet din lume şi în proba de 200 m, pe care a terminat-o în 19 secunde şi 19 de sutimi, cu 11 sutimi mai puţin decât propriul record, realizat în urmă cu un an, la Olimpiada de la Beijing.
"Este minunat, este un vis devenit realitate. Ştiam că voi face o cursă rapidă, dar nici chiar aşa de rapidă. Sunt şocat", a declarat Bolt imediat după cursă.
Într-adevăr, în finala Campionatului Mondial de la Berlin, jamaicanul s-a impus fără probleme, următorul clasat, Alonso Edward, terminând cursa în 19.81.
Acesta este al doilea record mondial doborât de Bolt în competiţia de la Berlin, după cel în proba de 100 de metri, când a fost cronometrat cu 9,58, cu 11 sutimi mai bine decât vechiul record, care îi aparţinea tot lui.
"FE-NO-ME-NAL", a titrat L'Equipe în ediţia online, iar spaniolii de la Marca au scris "Este un extraterestru!". "Usain Bolt este deja o legendă", a pus pe prima pagină şi Gazzetta dello Sport.