Jimena se îndreaptă către staţiunea Los Cabos din peninsula Baja California, unde va ajunge în noaptea de marţi spre miercuri. Autorităţile locale se pregătesc să evacueze 20.000 de familii din localităţile situate în nordul staţiunii.
Turiştii au luat cu asalt aeroportul oraşului, iar localnicii îşi fac provizii serioase pentru vremurile grele care-i aşteaptă. Mai mult, Forumul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, ce trebuia să aibă loc în Los Cabos a fost mutat în capitala Ciudad de Mexico pe fondul unui "risc de pagube majore".
Singura veste bună, dacă se poate numi astfel, pentru cei afectaţi este că uraganul va scădea din nou la nivelul 4 pe scara Saffir-Simpson în momentul în care va atinge ţărmul - adică vÂntul nu va depăşi 200 de km pe oră, iar rafalele vor atinge "numai" 250 de km/h.