Specialiştii americani cred că Bill, acum un uragan de categoria a doua, va mai urca încă o treaptă pe scara Saffir-Simpson, care măsoară intensitatea uraganelor.
Rafalele ating 160 de kilometri pe oră. Bill se află la peste 1000 de kilometri de ţărm şi înaintează cu aproximativ 25 de kilometri pe oră. Uraganul ar putea lovi zona Golfului Mexic, unde se află un sfert din exploatările americane de petrol.
Bill îşi face apariţia la scurt timp după furtuna tropicală Claudette, care a măturat aceeaşi regiune spre care se îndreaptă şi uraganul.