Astfel, la termenul din 20 octombrie al procesului în care Spiru Haret (USH) a solicitat Curţii de Apel Bucureşti anularea HG 749/2009, pe motiv că actul normativ interzice universităţii organizarea admiterii, reprezentanţii universităţii şi-au completat acţiunea iniţială şi au cerut instanţei să suspende şi Hotărârea de Guvern 943/2009. HG 943/2009 a fost emisă de Guvern pentru a completa HG 749/2009, în acest fel fiind inclusă pe lista universităţilor care pot organiza admitere şi Universitatea "Spiru Haret", însă numai pentru specialităţile acreditate şi autorizate.
În data de 14 august, Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea HG 749/2009.
Reprezentanţii "Spiru Haret" au susţinut în faţa instanţei că şi noua hotărâre de Guvern prejudiciază universitatea, având în vedere că nu-i permite să facă înscrieri la toate specializările. La termenul de marţi al procesului, instanţa a admis cererea de intervenţie în cauză a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe motiv că Ministerul este iniţiatorul actului normativ atacat de Universitatea "Spiru Haret".
Instanţa se va pronunţa pe cererea de suspendare a HG 943 pe 27 octombrie. Următorul termen pe fond a fost fixat pentru 19 ianuarie 2010.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, în august, în parte acţiunea Universităţii "Spiru Haret" împotriva Guvernului, în sensul că a suspendat executarea a două articole din HG 749 din 2009, care nu îi permit acesteia să organizeze admitere, însă hotărârea nu este definitivă.
Gabriel Ispas, director în Departamentul Juridic din cadul Ministerului Educaţiei, a declarat după procesul de vineri că Guvernul urmează să dea o hotărâre în care să precizeze specializările şi formele de învăţământ pentru care Universitatea "Spiru Haret" poate organiza admitere. Ispas a mai spus că Universitatea "Spiru Haret" poate face admitere doar la specializările şi formele de învăţământ acreditate sau autorizate.
Potrivit lui Ispas, decizia doar aduce în legalitate Universitatea "Spiru Haret", el precizând că la formele neacreditate nu se poate organiza admitere.
Hotărârea de Guvern prin care se aprobă lista instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate de către Ministerul Educaţiei se dă anual. HG nr. 749/2009 conţine o prevedere suplimentară, potrivit căreia universităţile neincluse pe listă nu mai pot organiza examenul de admitere. Altfel spus, universităţii Spiru Haret i s-a interzis expres, prin act normativ, să organizeze admiterea pentru anul universitar 2009/2010.
HG 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, nu include şi Universitatea Spiru Haret, deoarece aceasta a solicitat şi a câştigat în instanţă să fie anulate prevederile a două HG anterioare de acest tip, respectiv 676/2007 şi 635/2008, care îi confereau statut de universitate acreditată.