Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat marţi seara că Guvernul va cere Senatului să amendeze Legea organizării Guvernului ca un Executiv demis să poată aproba atât Legea bugetului, cât şi legile de aplicare a prevederilor din acorduri internaţionale. Premierul a argumentat că România trebuie să aibă posibilitatea de a respecta angajamentele stipulate în acordurile internaţionale, indiferent de situaţia în care se află Guvernul. Boc a precizat că, în acest caz, se referă la Legea responsabilităţii fiscale şi la Legea pensiilor.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, dar cu două abţineri, proiectul de modificare a Legii de organizare şi
funcţionare a Guvernului, care permite Executivului demis să transmită
Parlamentului bugetul de stat pe 2010.
Proiectul de lege modifică articolul 26 al Legii de organizare a
Guvernului şi stipulează că, în situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de
lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele de
buget de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat.