Tribunalul londonez cu jurisdicţie internaţională a stabilit că unii lideri israelieni sunt responsabili de crimele de război comise de armata israeliană în ofensiva din Fâşia Gaza, de acum un an. Printre persoanele pe numele cărora s-a emis mandat de arestare se mai numără fostul premier Ehud Olmert şi fostul ministru al Apărării, Ehud Barak.
Benjamin Netaniyahu a denunţat antisemitismul crescând în Marea Britanie, iar Ministerul israelian de Externe l-a convocat pe ambasadorul britanic la Ierusalim pentru a-i înmâna o notă de protest. Ministrul britanic de Externe David Milliband s-a declarat şocat de aceste verdicte şi a declarat că Marea Britanie rămâne un partener strategic al Israelului.
Organizaţiile umanitare afirmă că peste 1.400 de palestinieni, majoritea civili, au fost ucişi. Autorităţile de la Ierusalim susţin că e vorba de 1.166 de morţi, dintre care doar 300 de civili, şi că Israelul a acţionat în legitimă apărare.