În deschiderea târgului, sâmbătă, la ora 11.00, a fost vernisată expoziţia pavilionară „Comorile Lumii. Mirodeniile“, care a ilustrat într-o manieră atractivă şi interactivă istoria căutării mirodeniilor, condimentele, plantele aromatice şi tradiţiile gastronomice ale unor etnii care trăiesc în România şi în Braşov.
Participanţii la târg au putut servi băuturi răcoritoare, ceaiuri şi cafea, precum şi bucate în compoziţia cărora au intrat mirodeniile, pregătite de membri ai Comunităţii Elene din Braşov, ai Clubului Soroptimist International Braşov şi ai Asociaţiei Musashino.
De la standurile celor trei producători de condimente au putut fi cumpărate, pentru prima oară, mirodenii şi plante aromatice din cele mai diverse, dar şi amestecuri (garam massala, curry). În acest an au fost prezentate mai ales condimentele mai rare: anason stelat, cardamon, şofran, allspice, cuişoare, ghimbir, mosc, lămîiţă, tarhon, vanilie şi altele.
De asemenea, la acest târg au putut fi găsite cosmetice naturale realizate pe baza unor condimente, unele dintre acestea având în compoziţie materii prime din cele mai nobile, precum praful de aur de 24 de karate. La târg a existat şi un stand la care au fost expuse spre vânzare cărţi de bucate şi cărţi care vor introduce cititorii în fascinanta lume a mirodeniilor.
Evenimentul a pus accentul şi pe recrearea unei atmosfere de târg medieval, dar şi pe latura culturală, prin spectacole şi concerte de muzică veche valahă, madrigale franceze şi italiene, muzică maghiară renascentistă, spectacole de dansuri tradiţionale greceşti şi muzică elenă, dar şi prin concursuri medievale interactive.
Concertele corale au fost susţinute, în fiecare zi, de la ora 17.00, de către corurile Codex, dirijat de Ignac Filip şi Corul de Tineret „Bach“ dirijat de Steffen Schlandt. Pentru a întregi atmosfera, Străjerii Coroanei au pregătit o serie de concursuri medievale interactive de tipul spartului nucii cu securea, probe de îndemânare, demonstraţii de arte marţiale europene şi recrutări de cavaleri şi domniţe din rândul spectatorilor.