Dimineaţă, unul dintre muncitori a intrat într-un rezervor GPL gol, ca să îl cureţe. Bărbatul nu purta mască de protecţie şi după circa zece minute nu a mai dat niciun semn de viaţă. Atunci, unul dintre colegii săi a intrat în rezervor după el.
Deşi purta mască, cel de al doilea tânăr s-a intoxicat şi el de la vaporii de gaz. Chemaţi să intervină, pompierii i-au scos la suprafaţă pe cei doi, care au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Medicii au constatat că primul tânăr, cel care nu purta mască, a murit. Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a deschis o anchetă la societatea de îmbuteliere.