Un tânăr a fost găsit, joi seară, cu gâtul tăiat în faţa Spitalului Bagdasar-Arseni
Poliţiştii bucureşteni fac cercetări în cazul unui tânăr găsit, joi seara, cu gâtul tăiat în faţa Spitalului Bagdasar-Arseni, autopsia arătând că acesta a murit în urma unor hemoragii interne şi externe, consecinţă a rănilor pe care le avea în zona cervicală.
Tânărul de 34 de ani a avut o moarte violentă, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Bărbatul a fost lăsat joi seara în faţa spitalului, de către mai multe persoane care se aflau într-o maşină. Medicii au încercat să îl salveze, dar tânărul a murit.