Studiul citat de BBC a relevat faptul că persoanele care îşi reprimă starea de frustrare sunt de trei ori mai predispuse să ajungă la un blocaj din punct de vedere profesional. Studiul a demonstrat faptul că emoţiile negative controlate contribuie la sporirea atenţiei, voluntarii putând să se concentreze mai bine asupra detaliilor.
Coordonatorul acestui studiu a explicat că oamenii consideră furia drept o emoţie periculoasă, iar societatea actuală îi încurajează să practice "gândirea pozitivă". Această abordare, a subliniat el, este autodistructivă şi, în esenţă, reprezintă negarea unei realităţi înspăimântătoare, ceea ce dăunează, pe termen lung, echilibrului pshic.