"A fugit şoferul, pe băiatul ăla l-a luat ambulanţa că avea picioarele rupte, era cu faţa spartă. După aceea a venit Smurd-ul şi după aceea poliţia", a declarat un martor al accidentului.
În maşina lovită de şoferul fugar se aflau patru tineri, care au scăpat teferi. Conducătorul auto spune că cealaltă maşină i-a tăiat calea. Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Rutieră fac cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, cât şi pentru a-l găsi pe şofer.
În urma impactului care a fost destul de puternic a rezultat vătămarea corporală gravă a unui ocupant din autoturismul al cărui conducător a părăsit locul accidentului. În cauză se va întocmi un dosar de cercetare care va fi înaintat spre soluţionare Biroului de cercetări penale Sector 2.