În urma unui accident soldat cu moartea unui tânăr, principalul suspect este de negăsit. Procurorii au spus că poliţiştii l-au adus la audieri cu întârziere şi că a expirat mandatul de reţinere. Astfel că suspectul a putut pleca nestingherit şi a avut răgaz să dispară.
Ionel Rostaş din Satu Mare, cunoscut sub numele de Biuţa, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia un tânăr a murit. În urma probelor strânse, Biuţa a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore. "Deci în 10 ore de la luarea măsurii reţinerii, poliţia prezintă dosarul împreună cu învinuiţii la procuror. În loc de 10 ore, au venit în 18 ore, timp pe care noi l-am pierdut din cauza unor disfuncţionalităţi între Parchet şi Poliţie", a declarat procurorul Vasile Costinaş.
Procurorii au spus că audierile s-au terminat cu doar o jumătate de oră înainte de expirarea ordinului de reţinere şi că nu au avut timp în 30 de minute să dea mandat de arestare pe numele lui Biuţa. Acesta a părăsit sediul poliţiei şi dus a fost. "În privinţa inculpatului Ionel Rostaş s-a emis de către judecătoria Satu Mare mandat de arestare în lipsă", a spus Remus Nemeş, purtător de cuvânt Tribunalul Satu Mare.
De cealaltă parte, Poliţia se consideră nevinovată, spunând că a acţionat numai la dispoziţia procurorului de caz.
Filmul evenimentului provocat de Biuţa începe pe 8 august, la ora 8.30. Patru tineri se întorceau la Satu Mare, după o noapte de chef prin cluburi. Toţi consumaseră foarte mult alcool. Printre ei şi fiul samsarului de cai din Satu Mare, Ionel Rostaş, zis Biuţa. Acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 1,4 la mie. Au intrat pe contrasens şi au omorât un om. Imediat după incident, familia a declarat că Biuţă nu era la volan.
După două săptămâni, anchetatorii au demonstrat ca Ionel Rostaş conducea maşina. Acum este dat în urmărire generală pentru omor din culpă şi conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Rostaş riscă între cinci şi 15 ani de închisoare.