"Dacă analizăm costurile la o tranzacţie tipică de 100.000 de euro, un
român plăteşte la notar de 14 ori mai mult decât un neamţ", a spus
Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit datelor prezenate de Consiliul
Concurenţei, costurile notariale din România sunt mai mari de şapte ori
decât în Portugalia, de cinci ori decât în Franţa, de şase ori decât în
Austria sau Spania şi de patru ori decât în Belgia.
Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, instituţia pe care o
conduce va propune comisiilor de specialitate din Parlament şi
Guvernului României eliminarea din cadrul legislativ a restricţiilor
privind numărul de notari publici, a grilelor privind onorariile minime
ale acestora în domeniul tranzacţiilor imobiliare, a restricţiilor
privind publicitatea şi a celor legate de alocarea teritorială a
posturilor.
"Un prim pas ar fi eliminarea tarifului pentru redactarea contractului.
Acesta reprezintă 15% din tariful standard stabilit de un notar.
Eliminarea acestuia ar duce la o economie anuală de 15 - 30 de milioane
de euro", a spus Chiriţoiu.
Preşedintele Consiliului Concurenţei a adăugat că, prin dereglementarea
profesiei notariale, şi concurenţa apărută în această piaţă va duce la
o scădere a tarifelor de 30%.
De asemenea, Bogdan Chiriţoiu a spus că va sesiza Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la informarea precară a
consumatorilor de către bănci în legătură cu notarii selectaţi de
acestea pentru efectuarea tranzacţiilor prin credit ipotecar, mai ales
în privinţa informării consumatorilor încă din faza iniţială asupra
tariferlor practicate de notari.
"Nu este normal ca o bancă să selecteze un notar. Acest lucru se
justifică doar dacă se obţin tarife care favorizeză clienţii, dacă nu
oamenii ar trebui să selecteze notarii", a mai spus Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit datelor prezentate de Consiliul Concurenţei, în structura costurilor obligatorii totale impozitul reprezintă 49%, serviciile notariale 41%, iar cadastrul şi intabularea câte cinci procente fiecare.