Procesul s-a judecat la un tribunal local, iar verdictul judecătorilor i-a făcut pe mulți să zâmbească, scrie stiridiaspora.
Totul a pornit în momentul în care un român, care a fost surprins de o patrulă de ordine public în timp ce urina pe timpul nopții, în Marea Baltică, a fost amendat cu 60 de euro pentru tulburarea liniștii publice și gest necorespunzător.
Bărbatul a contestat sancțiunea, argumentând că n-a tulburat liniștea publică, fiind noaptea, iar el stând cu fața la mare, deci nu putea ofensa pe nimeni.
Judecătorul, foarte înțelegător cu reclamantul, i-a dat dreptate, afirmând că atunci când nu există pișoare sau toalete, astfel de situații de urgență pot fi rezolvate dacă cel în cauză "se întoarce și se comportă discret".
În mod aproape poetic, sentința concluzionează: "Omul nu are mai puține drepturi sub imensitatea cerului decât cerbul în pădure, iepurele pe câmp sau foca în apele stinse ale Mării Baltice".