"În privinţa cetăţenilor românilor, ţara mea este ciudată din acest
punct de vedere. Sunt perioade şi perioade. Şi din vina presei sunt
perioade în care presa scrie că românii comit infracţiuni în fiecare
zi, şi perioade precum acum, când în ziare nu se mai scrie nimic de
români", a spus Luigi Melica, la conferinţa internaţională "Pedeapsa în
Codul Penal, actualităţi şi perspective", transmite corespondentul
NewsIn.
"Este o strategie în spatele acestui fapt, gândindu-ne
la faptul că românul care a fost acuzat de viol acum un an era
caracterizat de presă ca fiind un monstru. După examenul ADN, când s-a
descoperit că nu este el vinovatul, a fost invitat la cel mai faimos
post TV pentru a vorbi despre viaţa lui. Transmisiunea a avut cea mai
mare audienţă", a afirmat profesorul universitar.
El a adăugat că, în raport cu proprii infractori, italienii au o
reacţie contrarie. "Italia este cea care spune Germaniei: nu ne
trimiteţi acasă infractorii, atunci când germanii au vrut să facă
acelaşi lucru. Pentru prezentarea negativă au fost aleşi români, dar,
de asemenea, puteau fi aleşi şi slovenii, care comit la fel de multe
infracţiuni în Italia", a spus Luigi Melica.
El a adăugat că Guvernul italian dorea să emită un act prin care să îi
poată expulza din ţară şi pe cetăţenii statelor membre UE care comit
infracţiuni, "iar pentru aceasta am mediatizat foarte mult problemele
create de români, ca şi populaţia să fie de partea Guvernului".
Sute de specialişti în domeniul Penal din ţară şi străinătate participă la Tg Mureş la conferinţa internaţională "Pedeapsa în Codul Penal, actualităţi şi perspective", organizat de Universitatea "Petru Maior", eveniment la care era anunţată şi prezenţa noului preşedinte al ÎCCJ, Lidia Bărbulescu, însă a anunţat în ultimul moment că este nevoită să contramandeze acţiunea. Deasemenea, a fost invitat şi a confirmat, dar nu a mai ajuns, chestorul Bujor Florescu, şeful DGIPI.