Bolidul, care fusese dăruit poliţiei chiar de compania producătoare, a fost distrus într-un accident de circulaţie. Poliţistul aflat la volan a încercat să evite un autoturism care i-a ieşit brusc în faţă şi a acroşat maşinile parcate pe marginea şoselei.
Din fericire, poliţistul şi agentul care îl însoţea au scăpat cu răni uşoare. Ironia sorţii, autoturismul Lamborghini se întorcea de la un seminar desfăşurat la Cremona, dedicat conducerii preventive.