Ultimul omagiu public care va "sărbători viaţa lui Michael Jackson, regele muzicii pop", va începe marţi la ora locală 10.00 (20.00, ora României), informează un comunicat al agenţiei de relaţii publice Sunshine, Sachs&Associates, care reprezintă familia Jackson. Unsprezece mii de bilete vor fi distribuite gratuit publicului pentru a asista la omagiu, potrivit textului.
Sala Staples Center, unde au avut loc repetiţiile pentru concertele pe care artistul urma să le susţină la Londra începând din 13 iulie, poate găzdui până la 20.000 de persoane.
Detaliile omagiului vor fi anunţate în cursul unei conferinţe de presă organizate de compania AEG, promotorul concertelor din Londra şi proprietara Staples Center. Comunicatul nu oferă nicio informaţie cu privire la funeraliile artistului.
Anunţul pune astfel capăt speculaţiilor legate de intenţiile familiei Jackson cu privire la înmormântarea artistului, după ce aceasta a hotărât să nu mai organizeze nimic la ferma Neverland, aşa cum fusese prevăzut iniţial.
Joi, AEG a transmis postului american de televiziune CNN o înregistrare video cu una dintre ultimele repetiţii ale lui Michael Jackson, care a avut loc cu două zile înainte de moartea sa şi în care regele muzicii pop cânta, dansa şi părea sănătos. Îmbrăcat într-o cămaşă roşie cu guler mare, pantaloni şi vestă negre, Michael Jackson execută o coreografie în mijlocul celorlalţi dansatori de pe scenă pe versiunea hip-hop a melodiei "They don't care about us".
Staples Center, unde se pregăteşte echipa de baschet Los Angeles Lakers, se află într-o zonă reabilitată din centrul oraşului Los Angeles. Ecrane imense urmează să fie instalate în jurul clădirii pentru a permite cât mai multor oameni să asiste la omagiu în direct.
Michel Jackson a murit în urma unui stop cardiac la 25 iunie, la Los Angeles, în reşedinţa pe care o închiriase în apropiere de cartierul Beverly Hills.