Poliţistul bucureştean a primit mita de la un cetăţean străin pentru a-l scăpa de un dosar care se afla în anchetă. Ofiţerul, care era angajat la Direcţia Economică a Poliţiei Capitalei, trebuia să intervină într-un caz în care cel de la care a primit banii era anchetat.
Alături de ofiţerul de poliţie a mai fost reţinută o persoană, un intermediar. Pentru amândoi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, cei doi să fie prezentaţi instanţei.