Naţionala de fotbal a României are darul de a atrage scandaluri chiar şi atunci când câştigă şi, teoretic, atmosfera ar trebui să fie relaxată.
Un nou scandal uriaş s-a produs la întoarcerea tricolorilor de la Varşovia, fundaşul Cristian Săpunaru dându-se în spectacol la sosirea pe Aeroportul Otopeni şi înjurând ca la uşa cortului reprezentanţii presei. Furios din cele afară, el a îmbrâncit un cameraman al Antenei 1 şi nu a putut fi oprit nici de Paul Codrea, secundul Iovan şi Marian Ioniţă-antrenorul cu portarii, care au încercat să-l calmeze.
Dealtfel, Ioniţă a avut şi el parte de un potop de înjurături şi ameninţări. "Ce vrei, mă? Te bat şi pe tine!", i-a spus Săpunaru antrenorului cu portarii. Martorii incidentului sunt de părere că fundaşul lui Porto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Referitor la incident, Ştefan Iovan a declarat pentru gsp.ro: "Am discutat foarte puţin cu el după acel incident. Nu ştiu cum s-a ajuns până acolo, dar ştiu că s-a înjurat cu cîţiva reprezentanţi ai presei. Noi, cei care eram pe lângă el, am încercat să îl oprim, să îl calmăm. Dar tocmai din această cauză, a început să se certe şi cu noi. Momentan nu pot să spun ce sancţiuni se vor lua, sau dacă se vor lua. E prea devreme, trebuie să ne întâlnim cu Răzvan Lucescu şi să analizăm comportamentul său".
Cel mai probabil, jucătorul nu va mai fi chemat la echipa naţională, mai ales că Răzvan Lucescu a instituit un set de reguli de comportament, după escapadele nocturne ale lui Mutu şi Adrian Cristea.