Din orchestra YouTube vor face parte muzicieni din 30 de ţări şi teritorii, selectaţi exclusiv prin audiţii online. Cei 90 de muzicieni, care cântă la 26 de instrumente, se vor reuni cu ocazia unui festival de muzică clasică, organizat la New York, între 12 şi 15 aprilie.
Comunitatea You Tube şi dirijorul Michael Tilson Thomas au ales componenţii orchestrei dintr-un grup de 200 de finalişti. Proba pe care au dat-o finaliştii a constat în interpretarea unei piese compuse de celebrul Tan Dun - realizatorul coloanelor sonore pentru filmele "Crounching Tiger Hidden Dragon" şi "Hero".
Cei care au dorit să intre în orchestra online s-au înregistrat cântând şi au trimis materialele la YouTube, până pe 28 ianuarie. Ulterior, lucrările ajunse în finală au fost supuse votului public, pe site.