Aeronava urma să se desprindă de pistă când pilotul a sesizat o avarie la unul dintre motoare. A repetat manevra de decolare, dar a constatat că motorul continua să aibă probleme şi atunci a renunţat şi a oprit avionul.
În urma verificărilor s-a descoperit că ţânţarii intraseră în prizele de admisie a aerului, fapt care a provocat defecţiunea.
După trei ore petrecute la sol, avionul a decolat şi ajuns în Spania cu bine. Premierul spaniol, care a efectuat un turneu diplomatic în Africa, a făcut o ultimă escală în Togo, unde a participat la şedinţa solemnă în care parlamentul de la Lome a votat abolirea pedepsei cu moartea.