Trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă şi pompieri civili au ajuns de urgenţă la faţa locului.
Potrivit martorilor, accidentul a avut loc în condiţiile unei revizii
programate la instalaţiile rafinăriei, în jurul orei 13.30, la
apropierea schimbului de tură. Un angajat al combinatului şi trei
salariaţi ai unui subcontractor efectuau lucrări de întreţinere la
partea exterioară a unui rezervor şi, în timp ce amplasau o schelă,
s-au intoxicat.
Echipele de salvare nu au mai putut face nimic pentru unul dintre muncitori. Ceilalţi trei au fost duşi de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde au fost trimişi la Terapie Intensivă.
Directorul DSP Constanţa, Dina Constantin, a declarat că unul dintre
răniţi, Dumitru Bodeanu, de 21 ani, din Prahova, este în comă profundă,
fiind internat în Secţia reanimare.
Un alt rănit, Ion Viorel,
în vârstă de 33 de ani, din Prahova, dar care locuia în Năvodari, este
rănit uşor, iar Stan Toma, de 45 de ani, din Năvodari, este intoxicat
uşor cu hidrogen sulfurat şi are traumatisme cranio-faciale acute
produse prin cădere.
Accidentul de muncă este anchetat acum de procurori şi de funcţionari ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
La nivelul rafinăriei Petromidia a fost constituită o comisie tehnică
pentru stabilirea cauzei şi a modului de intervenţie în cazul
accidentului de muncă petrecut în cadrul unităţii, se arată într-un
comunicat remis sâmbătă de Grupul Rompetrol.
Potrivit Rompetrol, din primele date, se pare că o echipă formată
din patru muncitori, trei angajaţi ai unei companii subcontractante şi
un angajat al rafinăriei realizau în baza unui permis de lucru o
lucrare pregatitoare pentru revizia unui echipament.