Potrivit unui comunicat de presă al IJP Giurgiu, bărbatul a fost prins joi, de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cei ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu. "Pe timpul acţiunii a fost depistat cetăţeanul italian M. Antonio, de 56 ani, rezident în România, în municipiul Bucureşti, care a încercat să introducă fără autorizaţie în România, trei arme de vânătoare şi 859 cartuşe de vânătoare cu alice, calibrele 12, 20 şi 36", se arată în comunicat.
Conform aceluiaşi document, din primele cercetări a rezultat că cetăţeanul italian intenţiona să vândă armele unui român care obţinuse autorizaţiile necesare în acest sens.
Cele trei arme de vânătoare şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cetăţeanului italian i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.