Imaginile în care inginerul Piotr Stanczak este intervievat
în engleză de răpitorii săi, apoi decapitat au fost lăsate la ambasada
Poloniei de la Islamabad. În imagini se poate vedea cum, înainte de
execuţie, răpitorii îi cer ostaticului să transmită diverse mesaje
impuse către guvernul polonez şi către conaţionalii săi.
Mişcarea Talibanilor din Pakistan ameninţă să facă la fel cu toţi străinii
O singură televiziune poloneză s-a încumetat să distribuie, parţial,
secvenţe din înregistrare. Autorităţile de la Varşovia nu au fost,
deocamdată, în stare să reacţioneze. Aproape 1.600 de militari polonezi
participă la cele două misiuni conduse de NATO, respectiv de Statele
Unite în Afganistan.