Interesul pentru Barack Obama este foarte mare în Indonezia, mai ales
că viitorul şef al administraţiei americane a trăit 4 ani la Jakarta,
în perioada în care mama lui era căsătorită cu un indonezian de religie
musulmană.
Astfel că Ilham Anas, un tânăr din Jakarta, este oprit deseori pe
stradă de oameni care vor să stea de vorbă cu el sau chiar să se
fotografieze.
"Când a câştigat Obama alegerile din Statele Unite, colegii de serviciu
au vrut să facă o glumă - m-au pus să mă îmbrac cu costum şi cu
cravată, apoi mi-au făcut poze, pe care le-au pus pe internet."
Fotografiile au avut mare succes şi în curând televiziunile şi
agenţiile de publicitate au început să-l sune pe indonezian. Ilham a
apărut deja pe micile ecrane într-un clip publicitar pentru un
medicament, clip în care a jucat chiar rolul lui Barack Obama.
Ilham are şi un mesaj pentru viitorul preşedinte american.
"Dacă aş avea ocazia să-l întâlnesc pe Obama, i-aş spune să adopte o poziţie mai fermă în cazul conflictului din Palestina."
Colegii lui Ilham nu se aşteptau ca pozele făcute de ei dintr-o glumă
să aibă un astfel de succes. Cu toate acestea, nu sunt invidioşi şi îl
ajută de fiecare dată când reclamele sau apariţiile la televiziune îi
încurcă programul de la serviciu.