Vecina noastră, Ungaria, care a împrumutat anul trecut 25 de miliarde
de euro de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală
Europeană a fost nevoită să mărească TVA-ul de
la 20 la 23 la sută. Era o măsură aşteptată, spun specialiştii, având în vedere că Executivul de la Budapesta
trebuie să-şi îndeplinească angajamentele faţă de ce cele două instituţii.
Experienţa Ungariei ar putea fi trăită şi de România, avertizează
analiştii, având în vedere că autorităţile de la Bucureşti bat în
aceste zile la porţile mai multor instituţii pentru a primi un
împrumut. În prezent, discuţiile se poartă cu reprezentanţii FMI.
"E posibil să insemne reducere de cheltuieli plus o creştere de venituri prin potenţiale creşteri de taxe'', susţine Ionuţ Dumitru, analist financiar-bancar.
România are nevoie de un împrumut pentru acoperirea
datoriilor companiilor private, dar şi pentru finanţarea deficitului
bugetar. În cel mai pesimist scenariu asta înseamnă 18 miliarde de
euro. Specialiştii spun însă că ne putem descurca şi cu
mai puţini bani.
Pentru a face rost de o astfel de sumă, ţara noastră va avea în vedere mai multe instituţii de la care se va putea împrumuta.
"Nu vă aşteptaţi, în concluzie, să fie un singur împrumut, nu vă aşteptaţi să fie o cifră pe care să o înţelegeţi de fiecare dată'', declara guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, săptămâna trecută.
Printre ţările care au împrumutat recent bani de la Fondul Monetar Internaţional se numără Ucraina, Letonia sau Serbia.