Conform Inspectoratului de Poliţie Tulcea, la Şcoala nr.2 din Tulcea,
un băiat în vârstă de 11 ani, elev în clasa a V-a, şi-aameninţat
colegii cu un briceag. Pentru că nu răspunde penal, nu se poate
întocmi dosar penal pe numele elevului, urmând ca totuşi Parchetul
Judeţean să dea o soluţie în acest caz.
Conform unui bilanţ
întocmit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea, înaintat
Inspectoratului Şcolar Judeţean, au fost identificate mai multe unităţi
şcolare din judeţ care prezintă un risc mediu şi mare de
infracţionalitate.
Potrivit declaraţiei inspectorului general al ISJ
Tulcea, în cadrul unei analize făcute în colaborare cu forţele de
ordine, s-a constat că la două şcoli din municipiu, SAM2 şi Şcoala
Alexandru Ciucurencu, există un risc crescut de infracţionalitate.
Acelaşi bilanţ făcut de autorităţile tulcene arată că mai mulţi elevi
au comis fapte care intră sub incidenţa legii penale. Potrivit
raportului Poliţiei, alţi trei elevi de la liceele tulcene sunt
cercetaţi în dosare penale pentru comiterea de furturi şi agresiuni
fizice.
"Noi am indentificat şcolile cu potenţial risc de infracţionalitate, le
monitorizăm cu ajutorul Poliţiei, dar astfel de lucruri nu pot fi
preîntâmpinate. Cazul de la Şcoala nr.2 este un caz izolat, dar astfel
de lucruri se pot petrece oricând", a declarat inspectorul general al
ISJ Cornel Chistrugă.
În aceste zile, procurorii vor finaliza dosarele de cercetare ale
elevilor acuzaţi de fapte penale şi ar putea da soluţia adoptării unor
măsuri administrative.