"Plângerea penală am depus-o ieri (luni, n.r.), la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căruia îi solicit efectuarea de verificări penale cu privire la reprezentanţii Guvernului şi AVAS care au încheiat privatizarea SC SIDEX SA Galaţi, în anul 2001. Învinuirile pe care le aduc factorilor responsabili sunt abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi subminarea economiei naţionale. Este timpul ca privatizarea combinatului siderurgic să fie anchetată în mod serios pentru că s-a făcut în dispreţul gălăţenilor. De la preluarea de către managementul indian, combinatul a pierdut peste 15.000 de angajaţi. Galaţiul riscă să devină un tărâm al şomerilor, pentru că nimeni nu a făcut anterior privatizării nicio analiză de impact, iar ulterior privatizării autorităţile din România şi-au luat complet mâna de pe combinat şi i-au lăsat pe noii manageri să facă ce îi taie capul", a declarat deputatul PD-L de Galaţi, Mihail Boldea.
Negocierile privind privatizarea SIDEX Galaţi s-au derulat în anul 2001, în debutul mandatului Cabinetului Adrian Năstase. Echipa de negociere a României a fost condusă de experţii Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (în prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), instituţie condusă atunci de social-democratul Ovidiu Muşetescu.
Fără a face nominalizări, deputatul PD-L Mihail Boldea arată în textul sesizării penale că "este evident că evaluarea combinatului, întocmirea caietului de sarcini şi ulterior negocierea clauzelor contractuale, inclusiv preţul, au fost făcute în detrimentul statului român, care a suferit o pagubă de aproximativ 1,4 miliarde de dolari", şi că preţul stabilit pentru privatizarea combinatului, 25 de milioane de dolari, "are un caracter modic şi nu reflectă valoarea întreprinderii". În privinţa AVAS, Mihail Boldea arată că instituţia nu a urmărit respectarea contractului de privatizare, "ceea ce a condus la consecinţe grave din punct de vedere social şi al protecţiei mediului în Galaţi".
Sesizarea penală semnată de deputatul PDL este sprijinită de majoritatea organizaţiilor sindicale din combinatul siderurgic gălăţean: Sindicatul Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice, Uniunea Teritorială a Sindiatelor Libere "Căi Ferate Uzinale-Linii", Sindicatul Cocsarilor, Sindicatul Oţelarilor, Sindicatul Siderurgistul şi Sindicatul Depou. "Apreciez faptul că toţi liderii sindicali din combinat îmi sprijină demersul. Ei au încercat demult să afle ce se ascunde în spatele acestei privatizări păguboase pentru Galaţi şi statul român însă s-au lovit tot timpul de o secretizare excesivă a contractului. Galaţiul merită să afle adevărul în acest caz”, a declarat, marţi, Mihail Boldea.
Combinatul Siderurgic SIDEX Galaţi a fost privatizat în 2001, pachetul majoritar de 702.732.576 acţiuni fiind preluat de la stat de compania LNM Holdings NV, acum ArcelorMittal, la preţul de 70.273.257,60 USD, adică 0,10 USD pe acţiune. SIDEX înregistra pierderi de 1 milion de dolari pe zi, anunţau autorităţile române la vremea respectivă. După privatizare, cifra de afaceri a companiei siderurgice gălăţene a înregistrat o creştere constantă. Însă, din toamna anului 2008, când comenzile de oţel au început să scadă pe fondul recesiunii, combinatul a început să-şi reducă producţia şi să închidă anumite capacităţi de producţie. Pragul critic a fost atins în luna iunie, când ArcelorMittal a închis Uzina CocsoChimică, optând pentru importurile de cocs. În prezent, în combinatul gălăţean mai lucrează circa 10.000 de oameni, faţă de 27.000, câţi erau în momentul privatizării.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având 330.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.