Adevărate legende, de mai bine de trei secole, instrumentele semnate
Antonio Stradivarius, se vând oriunde în lume ca opere de artă.
Nimeni n-a reuşit să dezlege misterul sonorităţii extraordinare.
O legendă spune că lemnul de pe spatele viorii este de arţar din Bosnia - crescut la peste o mie de metri.
"Europa a trecut, în acea zonă, printr-o
microglaciaţiune şi se crede că frigul a condus la creşterea unui lemn
deosebit de bun pentru proprietăţile sale de rezonanţă acustică", a declarat dr. Bogdan Constantinescu, fizician la Institutul "Horia Hulubei".
Vibraţiile cutiei de rezonanţă sunt însă amplificate de un lac special, a cărui reţetă s-a pierdut.
În cele două războaie mondiale, în cutremure, incendii, sau furate,
jumătate din creaţiile lui Stradivarius au dispărut. Să găseşti o
astfel de vioară poate însemna că ai dat lovitura. Un Stradivarius a
fost adjudecat în 2006 pentru mai mult de trei milioane şi jumătate de
euro.
Anul acesta, în luna martie, ofiţerii de la crimă organizată află
despre un craiovean care încerca să vândă o vioară. Susţinea că e un
Stradivarius adus în secolul trecut din Rusia.
"Iniţial am primit informaţia că doi cetăţeni
ruşi şi un român se ocupă cu contrabanda cu obiecte de artă şi că deţin
o vioară Stradivarius (...) Din anchetă a rezultat că o are de la
străbunic moştenire şi că vroia să o comercializeze în Italia pentru un
milion de euro", a precizat un ofiţer de la Crimă Organizată.
Procurorii DIICOT au des pe masă dosare cu obiecte valoroase. Însă doar
expertul pune ştampila, după verificări minuţioase. A fost nevoie de
raze X şi de o ureche foarte fină.
"Are un La şi un Mi de excepţie", a declarat expertul acreditat, Cezar Marin.
Alexandru Tomescu rămâne singurul român care cântă la un Stradivarius.
Vioara maestrului Ion Voicu face acum înconjurul României, în scop
umanitar.
"Şansele ca viorile acestea găsite pe aici pe colo să fie originale sunt
cam ca şansele să câştigi la 6 din 49", a explicat Tomescu.