\"Ce să le mai dau eu date despre dimensiunea unui stomac, când ei nu ştiau decât că le este foame şi simţeau stomacul mai bine decât puteam eu să le explic\", şi-a rezumat experienţa de la catedră un profesor de biologie. Acesta este nevoit să asiste neputincios la dramele trăite de unii dintre elevii săi, care au fost obligaţi să abandoneze şcoala, în primul rând, din cauza situaţiei materiale precare, potrivit unui studiu realizat în 19 şcoli din judeţele Argeş, Braşov, Călăraşi, Dolj şi Neamţ, de către specialiştii în educaţie, citat de evz.ro.
Concluziile cercetării arată că alături de sărăcie, în \"topul\" motivelor care îi fac pe cei mici să nu se mai întoarcă în bănci sunt tradiţia, în cazul copiilor de etnie romă, influenţa părinţilor, care la rândul lor nu au trecut pe la şcoală (sau plecarea acestora în străinătate) şi, nu în ultimul rând, oferta şcolară nestimulantă: materii greoaie, manuale neatractive.