"Monstrul din Mariquita", aşa l-a numit presa pe Arcebio Alvarez. Sud-americanul şi-a violat propria fiica vreme de trei decenii. Coşmarul a început pe când fetiţa avea numai cinci ani, la scurt timp după ce îi murise mama. Mărturiile tinerei sunt cutremurătoare.
"Niciodată nu vorbea despre incest. Când îl întrebam îmi spunea că este voinţa lui Dumnezeu", a declarat Alba Nidia Alvarez, victimă.
În urma abuzurilor, femeia a rămas însărcinată şi a adus pe lume opt
copii. Cel mai mare are 19 ani, iar cel mai mic un an. Toţi sunt acum
supravegheaţi de psihologi.
"L-am privit întotdeauna ca pe tatăl meu, niciodată ca pe un bărbat", a adăugat victima.
Femeia a mărturisit totul poliţiei, la sfaturile unui preot. Bărbatul
de 58 de ani a fost arestat imediat.Fapta a înspăimântat o comunitate
întreagă şi a readus în atenţie problema numeroşilor copii abuzaţi şi
protecţiei sociale precare din Columbia.
Un alt caz asemănător cu cel al lui Joseph Fritzl, austriacul condamnat la închisoare pe viaţă pentru că şi-a sechestrat şi violat fiica timp de 24 de ani, a apărut recent şi în Italia. Un bărbat de 63 de ani este acuzat că şi-a sechestrat şi violat fiica timp de 25 de ani. În plus şi-a incitat şi fiul să-şi abuzeze cele patru fiice.