\"Nu există elemente care să contribuie la ipoteza unor acţiuni de terorism, iar ancheta se desfăşoară în colaborare cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad\", a declarat pentru REALITATEA.NET, Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii.
Autorităţile nu au precizat dacă au stabilit un cerc de suspecţi şi în ce stadiu se află ancheta.
În colet exista o cantitate de praf de puşcă, cartuşe Kalaşnikov şi un tub de gaz folosit la reîncărcarea brichetelor. Dispozitivul artizanal a explodat parţial, iar dacă exploda complet, cele patru persoane aflate în poştă în acel moment ar fi putut fi ucise.
Soţia fratelui primarului a deschis pachetul în sediul oficiului poştal pentru că i s-a părut suspect, iar în urma exploziei, femeia a suferit arsuri uşoare la faţă. Familia nu aştepta niciun pachet, iar la expeditor nu era trecut nimeni.
Bărbatul căruia îi era destinat pachetul capcană spune că bomba artizanală era ascunsă într-o cutie de ciocolată din Republica Moldova şi, potrivit ştampilei poştale, a fost trimisă din localitatea Măgurele.