Un centru de echitaţie lituanian a fost transformat de CIA într-o închisoare secretă pentru suspecţii al-Qaida, au declarat oficiali din Guvernul de la Vilnius şi un fost responsabil al serviciilor americane de informaţii, citaţi de ABC, transmite AFP.
Până la opt persoane suspectate că fac parte din al-Qaida au fost interogate în acelaşi timp în centrul situat în apropiere de Vilnius, a anunţat postul american de televiziune.
CIA a amenajat clădirea în acest sens, după ce a cumpărat-o în secret, potrivit aceleiaşi surse.
La începutul lunii noiembrie, Parlamentul lituanian a anunţat lansarea unei anchete privind presupusa existenţă a unei închisori secrete a CIA în Lituania, unde ar fi fost închise persoane suspectate de terorism.
Comisia de anchetă, care trebuie să verifice dacă autorităţile lituaniene au fost complice, urmează să îşi anunţe concluziile înainte de sfârşitul anului.
În octombrie, preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite a declarat că există \"suspiciuni indirecte\" privind prezenţa unei închisori secrete ale CIA în Lituania.
Potrivit fostului şef al principalei baze de aprovizionare a CIA din Europa, Kyle D. Foggo, şi România a găzduit, pe o stradă aglomerată din Bucureşti, o închisoare CIA.
Potrivit raportului redactat în 2006 de Comisia parlamentară de control al presupuselor zboruri CIA în România, condusă de senatoarea Norica Nicolai, nu se poate dovedi că pe teritoriul României au fost zboruri CIA, cu atât mai puţin centre de detenţie ale suspecţilor de terorism. La vremea respectivă, Norica Nicolai spunea că este exclusă existenţa unor centre de detenţie ale CIA pe teritoriul României.
Pe de altă parte, au existat şi rapoarte europeane, cel al parlamentarului elveţian Dick Marty fiind şi cel mai dur, la adresa României, care menţiona un zbor care ar fi aterizat la Timişoara pe 25 ianuarie 2004, date infirmate de autorităţile de la Bucureşti. Raportul mai preciza că, în alte cazuri similare, două astfel de zboruri pe timp de noapte au transportat suspecţi către centre de detenţie din Afganistan.
Un alt doilea raport european, întocmit de italianul Giovanni Fava, nu pomeneşte România, dar nu exclude că pe teritoriul unor state europene ar fi avut loc operaţiuni secrete CIA.