Bancherul, un şiit originar din sudul Libanului, s-a predat
autorităţilor luna trecută, după falimentul băncii sale, care a
provocat pierderi de peste un miliard de dolari clienţilor săi, în
majorite şiiţi.
Presa locală scrie că, pentru a strânge cât mai
mulţi bani, Ezzedine le-ar fi promis clienţilor săi - printre care
locuitori ai ţărilor din Golf - dobânzi de până la 60%. Asociatul
bancherului libanez, Youssef Faour, a fost acuzat sâmbătă pentru
aceleaşi delicte.
Salah Ezzedine şi-a început cariera prin organizarea de pelerinaje la
Mecca pentru pelerinii şiiţi. Presa locală susţine că o mare parte a
clienţilor săi sunt militanţi Hezbollah, iar Ezzedine ar fi, de
asemenea, un apropiat al formaţiunii şiite. Liderul formaţiunii, Hassan
Nasrallah, a dezminţit însă recent orice legătură între mişcarea sa şi
Salah Ezzedine.
Secretul bancar le interzice bancherilor din Liban să dezvăluie numele
clienţilor lor sau să ofere detalii despre conturi, decât dacă
au acordul scris al cerui vizat sau dacă declară falimentul.