O ordonanţă emisă luni de Curtea a împiedicat până acum difuzarea acestei informaţii. "A pledat vinovat", a spus miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei. Potrivit acuzării, cei 18 suspecţi au avut legături cu militanţii jihadişti din Pakistan şi, prin aceste atentate, doreau să forţeze Canada să-şi retragă trupele din Afganistan.
În afară de atacurile ce urmau să fie comise la Toronto, grupul dorea să comită un atentat şi împotriva Parlamentului canadian din Ottawa şi să ia ostatici, printre care pe premierul Stephen Harper. Potrivit acuzării, grupul a încercat să procure trei tone de nitrat de amoniu, un compus chimic ce poate servi la fabricarea explozibililor. Poliţia, care s-a infiltrat în grup, a înlocuit substanţa respectivă cu una inofensivă.
Şapte dintre cele 18 persoane arestate în 2006 au fost puse în
libertate. O alta, în vârstă de 20 de ani, a fost declarată vinovată în
septembrie, iar alte nouă sunt în aşteptarea procesului.