Bugatti 57S Atlantic coupé, o bijuterie pe patru roţi fabricată în 1937 în numai 17 exemplare a fost principala atracţie a unei licitaţii de maşini de epocă, organizate la Paris. Maşina are propria ei poveste: a aparţinut fondatorului Clubului piloţilor britanici şi unui lord înainte de a fi cumpărată de un colecţionar englez care nu s-a mai atins de ea de la începutul anilor '60.După moartea acestuia, maşina, care are toate piesele originale şi nici 50 de mii de kilometri parcurşi a fost descoperită de nepotul ultimului proprietar, în 2007.
Cumpărătorul, un colecţionar european de maşini Bugatti de epocă, a plătit pe noua sa piesă peste 3 milioane 400 de mii de euro. La aceeaşi licitaţie s-au mai vîndut şi alte preţioase maşini de colecţie precum Rolls Royce-uri sau Ferrari. Maşinile construite de Ettore Bugatti, considerat un geniu care şi-a devansat epoca, au fost întotdeauna însoţite de un singur atribut: perfecţiunea.