Tribunalul consideră că niciun considerent moral sau social nu trebuie
să intervină în decizia de a autoriza acest gen de locuri, după ce
legea prostituţiei a exclus deja orice noţiune de imoralitate cu
privire la acest subiect.
Decizia ar putea fi utilizată de alte
bordeluri din capitala germană, aceasta fiind prima oară când un
tribunal se pronunţă asupra problemelor legale sau de învecinare între
bordeluri şi locuinţe.
Judecătorii, care au vizitat locuinţa şi împrejurimile sale, au
constatat că Salon Prestige nu poate fi identificat drept un bordel în
cartier, având în vedere că este semnalat numai printr-un panou neutru.
Chiar şi programul de funcţionare a bordelului a fost considerat
suportabil pentru vecini, cu atât mai mult cu cât în interiorul său nu
sunt servite băuturi alcoolice.
Tribunalul a fost sesizat de consilierul municipal pentru imobile,
potrivit căruia acest gen de spaţii nu îşi au locul într-o clădire
rezidenţială.