Corneliu Nedelcu are diabet de 25 de ani. Pentru că boala i-a afectat şi vederea, la începutul anului a apelat la un medic oftalmolog de la Spitalul CFR. Doctorul care l-a tratat i-a aplicat un tratament nou - injecţii cu Avastin- şi l-a operat la ambii ochi. Omul spune însă că nu a fost avertizat că medicamentul este folosit experimental.
''Faptul că nu s-au prezentat riscurile intervenţiei cu Avastin, şi faptul că nu am fost informat, până la data de 6 august, că am fost supus unui test medical cu Avastin pentru care nu mi-am dat consimţământul'', susţine Corneliu Nedelcu.
La scurt timp au apărut şi problemele. Hemoragie oculară, apoi desprinderea retinei ochiului drept.
''Sunt nemulţumit că după şase luni de intervenţii şi după atâtea operaţii ies din acest spital cu un ochi cu care nu văd'', spune ieşeanul.
Cum au apărut complicaţiile, doctorul a refuzat să-l mai trateze. De la
alţi medici, bărbatul a aflat că tratamentul cu Avastin este încă în
faza experimentală. A mers la conducerea spitalului, la Parchet,
Poliţie şi la Colegiul Medicilor. Colegiul director a luat deja măsuri.
''Suspendarea administrătii tratamentului cu Avastin până la finalizarea
cercetărilor comisiei etice, înlocuirea doctorului Ianopol din funcţia
de şef al blocului operator, limitarea activităţii doctorului Inopol la
3 ore pe zi'', sunt măsurile luate de managerul spitalului Lucian Burlea.
Bărbatul este hotărât să meargă şi în instanţă.
Medicul care este acuzat în acest caz refuză să comenteze
până la definitivarea anchetei. El spune că în cele din urmă
concluziile acestei anchete îi vor demonstra nevinovăţia.
Spitalul CFR a demarat o anchetă în acest caz, iar comisia de etică i-a solicitat doctorului acuzat toate documentele legate de experimentul pe care îl efectua.