Totul s-a petrecut pe o autostradă din apropierea localităţii Amaro, din
regiunea Udine. Politiştii l-au oprit pe român şi l-au dus la secţia de
poliţiei, unde i s-a întocmit un proces verbal de confiscare a
aparatului de detectat radar.
"Le-am zis că eu semnez, dar
scriu jos că nu înţeleg italiana şi mă semnez. Nu,nu,nu... să semnezi
numai, fără să mai scriu ceva. Mi-au spus poliţiştii", a precizat Szabo Mihaly Joszef.
Bărbatul povesteşte că a refuzat să semneze, iar poliţiştii l-au luat la bătaie: "Când am scris că nu înţeleg
limba italiană au rupt foaia şi au scos alta şi când să scriu iar că nu înţeleg ce scrie în procesul verbal, din lateral... bufff."
Coleg de suferinţă a fost şi colegul românului care a ajuns şi el la secţia de poliţie. "Ne-au ţinut vreo cinci ore în sediul poliţiei, au făcut procesele verbale, nu am contestat nimic", a precizat Urkan Laszlo.
Până la urmă cei doi români au semnat procesele verbale.
"Ba am
semnat, că i-am spus şi lui, hai să semnăm că până la urmă ăştia ne
omoară aici, semnăm şi plecăm", a afirmat Szabo Mihaly Joszef.
După ce au plătit amenda în valoare de 1.200 de euro, cei doi clujeni au mers la cel mai apropiat spital. Szabo Mihaly a anunţat deja ambasada de la Roma, unde va trimite o
plângere şi spune că va da în judecată poliţia italiană prin
intermediul unui avocat.