Aproape de miezul nopţii, un localnic din Poiana Cristii a sunat la
ambulanţă după ce a găsit un necunoscut într-un şanţ. Bărbatul a fost
dus la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde medicii au stabilit că este în
sevraj şi suferă de etilism şi pelagră, aşa că i-au dat trimitere la
secţia de psihiatrie, aflată într-o altă clădire. De acolo, ambulanţa a
fost redirecţionată către secţia de dermato-venerice, în altă parte a
oraşului.
"Am mers la dermato, de la dermato ni s-a spus că nu este
pentru dânşii, este pentru psihiatrie. La psihiatrie ne-a explicat că
l-au văzut şi astă-noapte, deci nu este pentru psihiatrie, este pentru
dermato", a declarat medicul de pe ambulanţă, Marian Cojocaru.
Plimbarea a durat opt ore, timp în care s-a schimbat şi tura pe
ambulanţă. În cele din urmă, bărbatul a fost internat la secţia de
dermatologie. La niciuna dintre cele două secţii, medicii nu au vrut să comenteze situaţia.
Cazul va fi analizat de comisia de etică şi disciplină a Spitalului Judeţean de care apartin cele două secţii.