Avionul, care venea din direcţia Amsterdam, a suferit o avarie la trenul de aterizare cu puţin timp înainte de a ajunge pe sol. Paraşutele de frânare s-au deschis imediat, iar aeronava a fost înconjurată de maşinile echipelor de intervenţie ale aeroportului.
Doi pasageri au fost uşor răniţi, iar unul dintre aceştia a fost transportat la spital. Pista pe care a aterizat avionul a fost închisă.