Muhammad a pus la cale uciderea mai multor persoane în suburbiile capitalei americane Washington. Procurorii au demonstrat că, în doar trei săptămâni, Muhammad, ajutat de un complice, a ucis la întâmplare cu puşca cu lunetă 10 persoane şi a rănit alte 3, în urmă cu şapte ani. El a insistat până în ultimul moment că este nevinovat şi că a fost acuzat pe motive rasiale. John Allen Muhammad avea 48 de ani şi era veteran al războiului din Golf, antrenat pentru tir de elită în armata americană.
Bărbatul s-a aflat în camera morţii într-o închisoare din Virginia, unde i-a fost administrată injecţia letală. Lunetistul a fost executat doar pentru moartea uneia dintre cele 10 victime ale sale.