Procurorul, Pavel Palcu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a precizat că agentul Poliţiei de Frontieră solicita sume cuprinse între 50-100 lei de la transportatorii de lemne care tranzitau prin zona frontierei şi care nu deţineau acte pentru marfa transportată. Agentul este cercetat pentru luare de mită şi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au susţinut că în acest caz pot fi probate, până în prezent, patru fapte ale agentului care a solicitat sume de bani transportatorilor de lemne care nu deţineau acte pentru marfa transportată. În momentul reţinerii, agentul avea asupra lui 100 de lei pe care nu i-a putut justifica, potrivit procurorilor banii i-ar fi primit de la un transportator de lemne.