Avocaţii militari afirmă, într-o argumentaţie scrisă, că aceste
tribunale nu sunt "doar neconstituţionale", dar funcţionarea lor a
arătat, de asemenea, comiterea unor "nereguli". "De fapt, este o
parodie de justiţie şi un loc în care 'nesiguranţa predomină, iar
regulile sunt aplicate la întâmplare şi fără judecată'", se afirmă în
document.
Activitatea tribunalelor militare excepţionale
înfiinţate de administraţia Bush a fost suspendată de Barack Obama după
sosirea la Casa Albă. Cu toate acestea, din ianuarie, mai multe audieri
au avut loc la Guantanamo în privinţa problemelor tehnice sau de
procedură.
Avocaţii lui Ben al-Shaibah, care solicită o examinare completă în
privinţa responsabilităţii sale mentale înainte de a i se da dreptul să
se apere singur, cer Curţii Federale de Apel din Washington să ia de
urgenţă o decizie pentru interzicerea audierilor prevăzute luni, 21
septembrie.
Avocaţii contestă procedura afirmând că au avut prima întâlnire cu
clientul lor cu doar câteva minute înaintea audierilor, unde acesta
urma să spună dacă pledează sau nu vinovat, deoarece guvernul nu le-a
permis să studieze acest dosar sensibil.
Contestarea procedurilor a
mers până la recenta interzicere, la cererea unui agent CIA prezent în
sala de audieri, să fie menţionate în faţa tribunalului condiţiile în
care Ben al-Shaibah a fost ţinut într-o închisoare secretă a CIA
înainte de a fi transferat la Guatanamo în septembrie 2006.
În plus, avocaţii susţin că problemele pshice ale lui Ramzi Ben
al-Shaibah, confirmate şi de medicii închisorii, s-ar putea datora
relelor tratamente la care a fost supus, în special a privării de somn.
În final, avocaţii menţionează că procedurile referitoare la cei cinci
acuzaţi pentru atentatele din 11 septembrie, au "folosit intereselor
reale ale guvernului, şi anume să ofere un proces-spectacol, sau să
vină cu o tribună pentru acuzaţi, în care aceştia să-şi exprime
nemulţumirile la adresa SUA şi să-şi proclame vinovăţia în faţa presei
şi a familiilor victimelor".
La solicitarea preşedintelui Obama, care a decis să păstreze tribunalele militare de excepţie pentru judecarea anumitor suspecţi, Congresul examinează în prezent noile legi ce urmează să ofere mai multe drepturi în apărarea celor bănuiţi de terorism.