Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 71, la ieşirea din localitatea Moara Nouă. Un autoturism în care se aflau două persoane a ieşit de pe un drum lăturnalnic fără să acorde prioritate. Maşina a fost lovită de un alt autoturism, în care se aflau patru tineri. În urma impactului, primul autovehicul a luat foc, iar cealaltă maşină s-a răsturnat pe câmp.
"Cauza evenimentului rutier a fost neacordarea de prioritate deşi vizibilitate există aproape 800 de metri stânga-dreapta", a precizat comisar şef Niculae Iona, şef SPR Dâmboviţa.
Pompierii au stins flăcările, iar un echipaj de descarcerare a reuşit cu greu să scoată cele două trupuri carbonizate, care urmează a fi identificate. Cei patru tineri aflaţi în maşina răsturnată au fost transportaţi la spital.
Traficul pe DN71 a fost blocat pe un sens mai bine de două ore.